Care sunt simptomele care ar trebui sa ne faca sa mergem la neurologie?

O aparent inofensiva amorteala, ameteala sau stare de confuzie, o durere de cap recurenta sunt stari pe care uneori le trecem cu vederea, sperand sa dispara de la sine. Uneori, asa se si intampla, dar in cazul cand persista, pot fi simptome care arata ca avem o afectiune neurologica si ar trebui sa ne faca sa mergem la un consult de neurologie.

Bolile neurologice sunt afectiuni ale creierului, maduvei spinarii si nervilor, sisteme care au sub control toate functiile corpului. Astfel, o disfunctie a sistemului nervos poate fi cauza celor mai variate simptome: de la modificari ale dispozitiei, pana la probleme motrice, tulburari de memorie, senzoriale, de deglutitie sau invatare.

Tipuri de boli neurologice

Exista, potrivit specialistilor, peste 600 de boli neurologice. Pentru majoritatea exista tratamente care pot vindeca sau ameliora simptomele afectiunii, astfel incat calitatea vietii sa nu scada foarte mult.

Tipurile majore de afectiuni neurologice includ:

  • boli cauzate de anomalii genetice (distrofia musculara)
  • boli ale vaselor de sange care alimenteaza creierul (accident vascular cerebral)
  • boli autoimune (scleroza multipla)
  • leziuni ale maduvei spinarii si creierului (epilepsia)
  • neuroinfectii (meningita)

Simptomele bolilor neurologice”>Simptomele bolilor neurologice

Dat fiind faptul ca bolile neurologice se refera la afectiunile creierului, maduvei spinarii si sistemului nervos periferic, simptomatologia lor este diversificata si difera oarecum de la adulti la copii. Parintii trebuie sa fie foarte atenti la semnele acestor afectiuni pentru ca in majoritate acestea pot fi rezolvate in stare incipienta.

Durerile de cap

Daca ne doare capul o data la un interval de cateva luni si durerea nu este persistenta, nu avem motive de ingrijorare. Dar durerile de cap severe si recurente, mai ales insotite de greata, varsaturi, sensibilitate la lumina sau sunet reprezinta simptome care ne trimit de urgenta la cabinetul de neurologie.

Ameteala

Ameteala se poate manifesta ca o incapacitate de mentinere a echilibrului sau ca o stare de vertij, cand pacientul are senzatia ca toate obiectele i se rotesc in fata ochilor. Acestea pot fi si simptome ale unor stari de oboseala, de stres si anxietate pronuntata sau ale unei afectiuni ORL. Insa la o persoana cardiaca sau cu istoric de afectiuni vasculare cerebrale, vertijul de scurta durata asociat cu durere de cap, greata si lesin solicita de urgenta un consult la neurologie.

Probleme de somn

Foarte frecvent, problemele legate de somn sunt neglijate. Puse pe seama gandurilor, a stresului cotidian sau varstei, tulburarile somnului pot fi in realitate simptome ale unor afectiuni neurologice, pentru ca mecanismele de producere si mentinere a somnului sunt neurologice. Insomnia, trezitul in miez de noapte, dificultatea de a adormi, sunt toate tulburari de somn care pot influenta circulatia sangelui, activitatile intelectuale, gandirea, memoria etc.

Starile de confuzie si problemele de memorie

Tulburarile cognitive, care produc afectarea invatarii, orientarii, judecatii, memoriei si capacitatile intelectuale sunt simptome care necesita atentie imediata si consultul unui medic neurolog. Unele dintre acestea pot ascunde boli grave precum Alzheimer, dar pot fi si urmarea unui traumatism, a unei infectii, a deliriumului, dementei etc.

Convulsiile

Convulsiile se pot manifesta violent, prin spasme musculare si tremuraturi, dar uneori pot fi abia sesizabile. Desi pot fi simptome ale mai multor afectiuni, convulsiile sunt adesea semnul unei afectiuni neurologice: accident vascular, tumori cerebrale, leziuni, infectii, disfunctii cerebrale sau boli degenerative.

Slabiciunea accentuata si problemele de miscare

Acestea sunt conditii care afecteaza calitatea vietii si pentru care trebuie cerut ajutorul medicului neurolog. Starea de slabiciune nu este acelasi lucru cu oboseala, ci se refera la necesitatea unei mobilizari mai mari pentru a realiza cele mai simple sarcini (miscarea membrelor, spre exemplu). Tremuratul este, de asemenea, nu doar o stare neplacuta, ci si simptomul unor afectiuni ale sistemului nervos.

Probleme de vedere

Problemele cu ochii ne trimit de obicei la oftalmolog. Daca insa observam aparitia unor tulburari bruste de vedere si care afecteaza ambii ochi, cel mai indicat este sa consultam medicul neurolog. Unele afectiuni neurologice, cum ar foi scleroza multipla, care face parte din grupul bolilor demielinizante, sunt si ele caracterizate prin lezarea nervilor optici care genereaza probleme de vedere.

Trebuie sa tinem cont si de faptul ca simptomele neurologice pot fi caracteristice si unor boli autoimune, ca lupus sau virusurilor (HIV sau virusul varicelo-zosterian).

Preventie si factori de risc

Incidenta bolilor neurologice este intr-o crestere ingrijoratoare, presedintele Societatii Romane de Neurologie, Dafin Muresanu atrage atentia ca pentru a preveni aparitia si dezvoltarea acestor boli este nevoie de multa miscare, hrana echilibrata, citit, emotii placute si cat mai putin stres.

„Viata moderna ne acapareaza tot mai mult, dar, odata cu ea, bolile neurologie devin tot mai frecvente in populatia globului si bineinteles in Romania. Este timpul ca omenii sa renunte la confortul oferit de fotoliul din fata televizorului sau a calculatorului, la alimentatia neechilibrata. Este important ca oamenii sa se axeze mai mult pe preventie, sa faca exact ceea ce nu fac. Sa doarma cat trebuie, sa traiasca intr-un stres minim, sa manance protectiv, echilibrat, in sensul cel mai bun al cuvantului, adica sa faca sindrom metabolic. Sa stiti ca organsimul poate gestiona mai bine restrictia decat excesul.Excesele se gestioneaza mult mai greu. Este obligatoriu sa facem miscare zilnic, sa citim zilnic, sa fim pozitivi. Sa fim in pace cu noi insine si apoi cu cei din jur”, a explicat Dafin Muresanu, presedintele Societatii de Neurologie din Romania (SNR) si al Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei si Neuroplasticitatii (SSNN), la cea de a-V-a editii a Cursului international dedicat tulburarilor comportamentului motor.

Dr. Adina Craciunoiu - Medic primar neurologie// Artro Sport Clinic

Dr. Adina Virginia Craciunoiu

Medic primar neurologie, dr. Adina Craciunoiu realizeaza ecografie Doppler vase cervico – cerebrale, testare neurocognitiva si second opinion pe diverse diagnostice in cadrul clinicii noastre.