Luni - Vineri: 9.00 - 21.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00

Informații medicale utile

Blog

Hernie de disc – cauze, simptome, tratament

Hernie de disc – cauze, simptome, tratament

Publicat pe
Echipa Editoriala Artro Sport Clinic
hernia de disc

Hernia de disc este o afecțiune medicală ce poate apare la unul sau mai multe dintre discurile poziționate între vertebre. Hernia de disc poate apare la orice nivel al coloanei vertebrale, dar cel mai frecvent este întâlnită în regiunea lombară. În general, persoanele predispuse la apariția acestei afecțiuni sunt cele cu obezitate, întrucât acestea pun o mai mare presiune pe coloana vertebrală, sau persoanele care au meserii ce implică un efort fizic ridicat, susținut și repetat.

Ce este hernia de disc?

Coloana vertebrală este formată din 33 de vertebre dispuse una deasupra celeilalte și oferă principalul suport corpului uman, permițând ortostatismul, flexia, extensia și torsiunea corpului și protejând totodata măduva spinării de leziuni. Mușchii, oasele, tendoanele și ligamentele flexibile, dar și nervii sensibili contribuie la menținerea unei coloane vertebrale sănătoase. Totuși, atunci când aceste structuri sunt supuse unui efort mare repetitiv, apar leziuni sau anumite boli, ce pot provoca durere severă.

Vertebrele care formează coloana sunt amortizate de mai multe discuri rotunde, care au un strat exterior dur ce înconjoară nucleul care este o structura moale. Aceste discuri sunt situate între fiecare vertebră având rol in amortizarea si in mobilitatea corpurilor vertebrale.

Hernia de disc apare atunci când un fragment din nucleul discului este împins în afara stratului exterior dur (inelar) în canalul spinal printr-o ruptură. Discurile afectate sunt de obicei într-un stadiu incipient de degenerare. Canalul rahidian are un spațiu limitat care in momentul deplasării discului intracanalar, produce compresie la nivelul măduvei sau rădăcinilor nervoase provocând dureri sau chiar deficite neurologice importante.

Tipuri de hernie de disc

Hernia de disc poate apărea la orice nivel, dar cele mai întâlnite forme sunt hernia lombară și hernia cervicală. Prima apare în partea de jos a spatelui, iar cea de-a doua în regiunea gâtului, ambele zone ale coloanei vertebrale fiind unele dintre cele mai folosite în viața de zi cu zi.

Hernie de disc lombară

O hernie de disc lombară apare în partea inferioară a spatelui și constă într-o presiune asupra unuia sau mai multor nervi care formează nervul sciatic ceea ce poate provoca durere, senzație de arsură, furnicături și amorțeală care iradiază de la fese în picior. Durerea cauzată de o hernie lombară este de cele mai multe ori descrisă ca fiind una ascuțită și similară cu un șoc electric. Aceasta se poate resimți destul de puternic atât în timpul mersului, dar și când persoana afectată este așezată. Încercarea de a îndrepta piciorul pe partea afectată de hernie poate intensifica senzația de durere. Pe lângă durerea de picior, pacienții se pot confrunta și cu dureri de spate, dar în cele mai multe cazuri, durerea la nivelul piciorului este mai accentuată comparativ cu durerea resimțită în zona lombară.

Hernie de disc cervicală

Hernia de disc cervicală se produce la nivelul gâtului și, la fel ca în cazul herniei lombare, este o afecțiune degenerativă care poate afecta pe oricine. Discul intervertebral este alcătuit dintr-un nucleu pulpos și un inel fibros. Nucleul pulpos este localizat la interior și este cel care amortizează șocurile și permite mișcarea vertebrelor. În ceea ce privește inelul fibros, acesta este situat în jurul nucleului pulpos și are scopul de a-l ține pe loc. O hernie de disc cervicală se produce atunci când nucleul pulpos este uzat și se deplasează spre canalul medular unde apasă pe rădăcina nervului spinal. Discurile cele mai afectate sunt C5 și C6 întrucât la nivelul acestora este cea mai mare mobilitate a coloanei cervicale.

Hernia de disc – cauze și factori

Hernia de disc apare cel mai adesea ca urmare a unei uzuri treptate, odată cu îmbătrânirea, ceea ce se numește degenerarea discului. În timp ce oamenii înaintează în vârstă, discurile nu mai sunt la fel de flexibile și sunt mai predispuse la rupere chiar și la o încordare sau o răsucire minoră. De cele mai multe ori, oamenii nu pot spune cu exactitate care a fost cauza herniei de disc. Uneori, folosirea mușchilor spatelui în locul mușchilor membrelor inferioare pentru a ridica obiecte grele poate cauza o hernie de disc. Același lucru se poate întâmpla și la răsucirea sau întoarcerea bruscă în timpul ridicării. Evenimentele traumatice precum o cădere sau o lovitură duc foarte rar la apariția herniei de disc.

Printre factorii de risc ce pot duce la apariția unei hernii de disc se numără:

Simptomele herniei de disc

Majoritatea herniilor de disc apar în partea inferioară a spatelui, dar pot apărea și la nivelul gâtului. Simptomele diferă în funcție de fiecare pacient, de locul în care apare hernia și de dimensiunea acesteia. Atunci când hernia de disc apasă pe un nerv, pacientul se poate confrunta cu durere, amorțeală sau slăbiciune în zona către care se deplasează nervul.

În cazul herniilor cervicale, cele mai comune simptome sunt durerea surdă sau ascuțită în zona gâtului sau între omoplați, durere care iradiază în tot brațul până la mână sau degete, amorțeală și furnicături în umăr sau braț, imposibilitatea de a întoarce capul sau de a realiza o mișcare bruscă, durere accentuată în caz de strănut sau tușit.

În ceea ce privește hernia de disc lombară, presiunea asupra unuia sau mai multor nervi provoacă de cele mai multe ori durere, senzație de arsură, furnicături și amorțeală care iradiază de la fese în picior. Pacienții care se confruntă cu o hernie de disc lombară descriu adesea această durere ca fiind una ascuțită, asemănătoare cu șocul electric. Durerea în cazul herniei lombare poate fi resimțită mai sever în picior decât în zona lombară, iar îndreptarea membrului inferior pe partea afectată poate înrăutăți situația.

Diagnosticul herniei de disc

Diagnosticul herniei de disc este stabilit în urma unei examinări fizice în care medicul verifică, prin efectuarea unor mișcări de către pacient, sensibilitatea spatelui. Totodată, pe lângă examinarea fizică, medicii recomandă efectuarea unui RMN care oferă imagini 3D ale coloanei vertebrale și ale structurilor din apropierea acesteia. Prin intermediul rezonanței magnetice sunt obținute imagini cu poziția discurilor herniate și pot fi observați nervii ce au fost afectați.

De asemenea, se mai poate recomanda efectuarea unei radiografii, a unei tomografii computerizate sau a unei mielografii.

În ceea ce privește radiografia, aceasta nu poate stabili diagnosticul de hernie de disc, iar de obicei este recomandată pentru a căuta alte cauze potențiale ale durerii precum tumorile, infecțiile sau fracturile. Cu ajutorul tomografiei computerizate (CT) poate fi observată forma și dimensiunea canalului spinal, conținutul acestuia și structurile din jurul său. Mielografia este o investigație radiologică pentru care este utilizată substanța de contrast.

Prin această metodă de investigație se poate vedea care este presiunea pusă pe măduva spinării și nervi chiar și atunci când există mai multe discuri vertebrale herniate. O investigație mai rar întâlnită este electromiografia care măsoară impulsul electric de-a lungul rădăcinilor nervoase, nervilor periferici și țesutului muscular. Acest lucru va indica dacă există leziuni nervoase la momentul respectiv, dacă nervii sunt într-o stare de vindecare de la o leziune trecută sau dacă există un alt loc de compresie nervoasă.

Pentru un diagnostic cât mai corect medicii recomandă și efectuarea unui control neurologic în care să fie examinate reflexele, abilitatea de a merge, forța musculară, sensibilitatea la atingeri ușoare.

Stadiile herniei de disc

Faza I: instabilitate discală

În această primă fază sunt resimțite dureri lombare cronice de tip postural. De multe ori, durerea dispare atunci când efortul fizic este întrerupt.

Simptome: durere lombară, durere care iradiază către membrul părții afectate de hernie, durere în timpul efortului care se calmează la repaus

Faza a II-a: leziune discală

Faza de leziune discală este cea în care inelul fibros se rupe și se produce protuzia centro-laterală a nucleului pulpos.

Simptome: durere care debutează brusc, dureri lombare unilaterale sau bilaterale, durerea are cauze mecanice, fără iradiere sau cu iradiere până la zona de deasupra genunchilor

Faza a III-a: radiculară

Această fază este formată din trei stadii de afectare:

Faza a IV-a: discopatia lombară

În această fază a herniei de disc lombare, apar discartroza și artroza interapofizară, în general după vârsta de 40 de ani, deoarece pe măsură ce înaintăm în vârstă nucleul pulpos se deshidratează, ceea ce duce la favorizarea procesului degenerativ. Totodată, inelul fibros suferă modificări cauzate de uzura prin efort la care este supusă coloana vertebrală.

Tratamentul herniei de disc

Tratamentul herniei de disc poate fi atât conservator constând în tratament medicamentos și ședințe de fizioterapie și kinetoterapie, cât și chirurgical dacă tratamentul conservator nu are rezultate.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul inițial pentru o hernie de disc este de obicei conservator. Medicul recomandă în general ca pacientul să mențină un nivel scăzut de activitate, care să nu provoace durere timp de câteva zile până la câteva săptămâni. Acest lucru ajută la scăderea inflamației nervului spinal.

O hernie de disc este adesea tratată cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, dacă durerea este doar ușoară până la moderată.

Tratamentul fizioterapeutic și kinetoterapeutic

Dacă durerea nu este redusă în urma tratamentului medicamentos, medicul poate recomanda fizioterapia și kinetoterapia. Terapia poate include masaj blând, terapie cu gheață și căldură, ultrasunete, stimulare electrică a mușchilor și exerciții de întindere.

Tratamentul chirurgical

Medicul recomandă intervenția chirurgicală dacă opțiunile de tratament conservator nu reduc sau nu elimină durerea în totalitate. Medicii discută opțiunile chirurgicale cu pacienții pentru a determina procedura adecvată. Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, vârsta pacientului, starea generală de sănătate și alte patologii asociate sunt luate în considerare pentru alegerea tratamentului adecvat. De obicei, se recomandă intervenția chirurgicală atunci când: tratamentul conservator nu este eficient, durerea limitează activitatea normală sau afectează calitatea vieții, apar deficite neurologice.

Complicațiile herniei de disc

Măduva spinării se termină chiar deasupra taliei, prin canalul spinal se continuă un grup de rădăcini nervoase lungi denumite „coadă de cal”. Se întâmplă foarte rar ca hernia de disc să comprime întreg canalul spinal, inclusiv toți nervii acesteia. În cazuri rare poate fi necesară o intervenție chirurgicală de urgență pentru a evita deficitele neurologice permanente.:

Prevenirea herniei de disc

Atunci când vine vorba de prevenirea apariției unei hernii de disc, se au in vedere o serie de recomandări:

FAQ:

Q: Care sunt riscurile asociate operației de hernie de disc?

A: Operația de hernie de disc vine cu foarte puține complicații. În cazuri destul de rare, oamenii pot avea sângerări sau infecții, iar aproximativ 5% din persoanele care au suferit intervenția chirurgicală se pot confrunta cu o nouă hernie.

Q: Care este perioada de recuperare după operația de hernie de disc?

A: Cei mai mulți dintre pacienți pot părăsi spitalul la 24-48 de ore de la intervenție, iar medicii recomandă în general evitarea anumitor activități precum șofatul, statul în picioare pe perioade mai lungi, ridicarea greutăților sau aplecările.

Abonare newsletter

Înscrie-te gratuit la newsletter-ul Artro Sport!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *