Artro Sport Clinic - Clinica Medicala Bucuresti
Luni - Vineri: 8.00 - 21.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00
Duminică: Închis

Informații medicale utile

Blog

Postura incorectă a corpului: cauze, tratament, metode de prevenție

Postura incorectă a corpului: cauze, tratament, metode de prevenție

Publicat pe
Dr. Ion Bogdan Codorean
Postura incorecta a corpului pe scaun // Artro Sport Clinic

Postura incorectă apare ca urmare a deviației coloanei vertebrale și, pe lângă aspectul inestetic al corpului, duce și la anumite probleme de sănătate. Dacă te numeri printre persoanele care petrec un număr mare de ore la birou, află că poziția de stat pe scaun afectează în mod direct coloana vertebrală.

Pentru că postura incorectă este una din bolile coloanei vertebrale, aceasta trebuie tratată la fel că oricare altă afecțiune medicală și este necesar să iei anumite măsuri de prevenție sau și de tratament, dacă este cazul. În cele ce urmează, îți vom explica tot ce trebuie să știi despre postura incorectă și îți vom răspunde la toate întrebările pe care le ai despre această afecțiune.

Care sunt consecințele unei posturi incorecte

Coloana vertebrală are un rol crucial în funcționarea corectă a organismului. Această protejează măduva spinării, asigura echilibrul întregului corp și contribuie la funcționarea corespunzătoare a aparatului locomotor. Astfel, este de înțeles că o postură viciată a coloanei poate cauza o serie de probleme de sănătate, care se vor manifesta la nivelul întregului corp.

Disfuncții locomotorii sau probleme articulare

Printre cele mai serioase probleme cauzate de postura incorectă se numără disfuncțiile locomotorii. Persoanele care se confruntă cu această afecțiune experimentează dureri la membrele inferioare de fiecare dată când se deplasează. Dacă este lăsată netratată, postura incorectă se va agrava odată cu înaintarea în vârstă, cauzând probleme permanente de sănătate.

Hernie de disc

O postura incorectă menținută pentru o perioada mare de timp va pune presiune pe coloana vertebrală, lucru care poate duce la apariția herniei de disc. Această afecțiune poate cauza dureri de spate constante și, în funcție de gravitate, poate fi tratată doar printr-o intervenție chirurgicală.

Tulburări de vedere

Dacă petreci foarte mult timp la calculator și nu ai o poziție corectă la birou, te-ai putea confrunta cu tulburări de vedere, cauzate de deviația coloanei vertebrale, care vor dispărea odată ce îți vei îmbunătăți postura.

Tunel carpian

Deși este comun la femeile cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani, în zilele noastre, tot mai mulți tineri se confruntă cu sindromul de tunel carpian. Afecțiunea se manifestă prin dureri la nivelul mâinilor, amorțeala antebrațelor și a membrelor superioare, apărând foarte des la persoanele care au poziții vicioase la birou sau al căror loc de muncă presupune mișcări repetitive.

Simptome nervoase – amețeli, migrene, stare de iritabilitate

O poziție vicioasă a coloanei vertebrale se poate manifesta și la nivelul capului și poate produce grețuri, o stare generală de iritabilitate sau amețeli. De asemenea, durerile cauzate de inflamarea mușchilor coloanei vertebrale pot radia și înspre zona capului, cauzând migrene constante.

Coloana vertebrala si pozitia pe scaun // Artro Sport Clinic

Care sunt primele semne ale acestei afecțiuni

Este foarte important să deții controlul absolut asupra sănătății corpului tău și să identifici din timp eventualele probleme apărute. În cazul în care te confrunți cu oricare din problemele de mai jos, este cazul să încerci să-ți corectezi postura sau să cauți ajutor specializat.

Te confrunți cu scăderea randamentului în muncă

Dacă ai observat că în ultima perioadă nu mai ai aceeași productivitate în muncă și că situația persistă, ar trebui să te asiguri că nu ai o problemă cu coloana vertebrală.

Număr crescut de erori

În cazul în care îți este tot mai greu să te concentrezi la efectuarea unor activități pe care înainte le considerai simple și constați că faci foarte multe greșeli la locul de muncă, dar și în treburile casnice, se poate că problema să fie legată de o postura incorectă.

Un timp crescut de execuție a sarcinilor

Sarcinile zilnice îți iau tot mai mult timp și nu îți poți explică de ce această situație persistă? Poate că te confrunți cu o disfuncție a coloanei vertebrale și este cazul să verifici dacă ai vreun simptom din cele menționate mai sus.

cauze ale posturii incorecte

Care sunt principalele cauze ale posturii incorecte

Potrivit unui studiu efectuat de Mayo Clinic, 80% din persoane se confruntă cel puțin o dată în viața cu dureri de spate. Cu toate că această afecțiune poate fi cauzată de probleme genetice sau infecțioase, majoritatea factorilor declanșatori țin de obiceiurile noastre cotidiene, care duc în cele din urmă la postura incorectă. Astfel, afecțiunea poate avea șase cauze principale.

Statul pe scaun ore în șir

Atunci cand petreci un numar mare de ore in fata computerului, coloana vertebrala poate fi serios afectata, generand postura incorecta. Chiar daca jobul tau este motivul pentru care petreci atat de mult timp pe scaun, este necesar ca macar o data la doua ore sa iei o pauza de 10 minute in care sa te ridici de pe scaun si sa faci miscare.

Slăbirea mușchilor spatelui

Persoanele care au un stil de viață sedentar și nu fac exerciții fizice se pot confrunta cu slăbirea mușchilor coloanei vertebrale, lucru care contribuie la postura incorectă a spatelui.

Obezitatea

Persoanele care iau în greutate vor experimenta probleme cu menținerea unei posturi corecte și cu afecțiunile locomotorii. În acest caz, este necesară pierderea kilogramelor în plus, pentru a nu cauza probleme permanente ale coloanei.

Tocurile

Dacă îți plac pantofii cu toc, ar trebui să eviți purtarea frecvența de tocuri cu înălțimea mai mare de 5 centimetri, deoarece acestea pot cauza deformarea coloanei vertebrale și apariția unei posturi incorecte.

Sarcina

În timpul sarcinii, corpul tinde să-și modifice postura din cauza greutății fătului, iar zona pelviana va fi trasă în față. În acest caz, femeile însărcinate trebuie să practice anumite exerciții prin care să-și lucreze mușchii pelvieni și să crească rezistență acestora.

Tratarea in cazul durerilor din cauza posturii incorecte // Artro Sport Clinic

Obișnuința de a avea o postura incorectă

În cazul în care o problema apărută cu mult timp în urmă te-a determinat să ai o postura greșită și ai menținut această poziție a corpului, probabil că ți se pare confortabilă în prezent și îți este greu să renunți la ea.

Care sunt beneficiile unei poziții adecvate a spatelui

Menținerea unei posturi corecte a spatelui este foarte importantă, nu doar pentru că previne apariția durerilor la nivelul gâtului, spatelui și al umerilor, dar și pentru că asigură un grad de confort ridicat întregului organism.

Astfel, dacă ai o postură corectă a corpului și dacă faci eforturi pentru a evita curbarea coloanei vertebrale, îți vei putea menține un stil de viață activ și vei fi mult mai productiv în activitățile tale cotidiene.

Semnele posturii incorecte asupra coloanei vertebrale // Artro Sport Clinic

Investigații necesare în cazul în care există suspiciuni de postură incorectă

În cazul în care ai experimentat oricare din simptomele de mai sus sau prezinți semne de postură incorectă care îți influențează negativ calitatea vieții, este cazul să te prezinți la medic pentru efectuarea unor investigații de specialitate. Acestea vor confirma sau infirma o problemă la nivelul coloanei, iar în cazul în care există o deviere a acesteia, ți se va recomandă un tratament optim, prin care să-ți recapeți postura corectă. În mod normal, postura incorectă poate fi identificată prin testul Baropodometric sau prin diferite investigații fiziologice.

Această testare se bazează pe analiza presiunii exercitate de tălpi, în poziție statică și în mers, pentru a identifica postura defectuoasă și efectele sale asupra întregului corp. Printr-o tehnologie revoluționară, medicii pot identifica orice tulburare de mers și de echilibru, observând oscilațiile antero-posterioare ale corpului.

Alte investigații fiziologice

Prima investigație la care este supus un pacient cu probleme la nivelul coloanei vertebrale este anamneza. Această este metodă prin care medicul află istoricul medical al pacientului și prin care poate fi mai aproape de diagnosticul final.

În cazul în care apar suspiciuni cu privire la o deformare a coloanei, medicul poate avea nevoie și de anumite teste imagistice, printre care: o radiografie a coloanei vertebrale, o investigație prin RMN sau o tomografie computerizată.

Diagnostic in cazul unei posturi incorecte // Artro Sport Clinic

Care sunt cele mai eficiente metode de prevenție a posturii incorecte

Pentru a nu ajunge să te confrunți cu problemele prezentate mai sus, este necesar să iei câteva măsuri de prevenție și să-ți ajustezi stilul de viață în așa fel încât să te asiguri că nu vei întâmpina probleme cu spatele. Deși simplu de aplicat, aceste metode vor contribui enorm la sănătatea corpului tău și îți vor asigura o postură corectă a spatelui.

Pauze de la statul pe scaun

Pentru a te asigura că îți menții sănătatea spatelui, este necesar să iei pauze de cel puțin zece minute, la fiecare două ore de stat pe scaun. Folosește-te de pauză pentru a te plimbă și pentru a-ți relaxa mușchii încordați de poziția fixă pe care ai avut-o.

Alegerea unui scaun potrivit

Pentru a găși un scaun potrivit, trebuie să cauți acel model care să-ți asigure o postura optimă la birou, care poate fi reglat pe înălțime, astfel încât poziția ta să fie una cât mai naturală și confortabilă. De asemenea, este important să te asiguri că testezi toate modelele de scaune care te interesează, pentru a-l descoperi pe cel perfect.

Evitarea lucrului îndelungat de pe canapea sau din pat

Dacă în anumite momente preferi să iei laptopul în brațe și să lucrezi de pe canapea sau din pat, acest lucru nu are efecte nocive asupra sănătății tale, însă dacă faci o obișnuință din asta și petreci mai multe ore în această poziție, pot apărea probleme ale coloanei vertebrale. Pentru a evita situația, încearcă să nu lucrezi mai mult de o oră de pe canapea sau din pat, iar când o faci, este recomandat să nu stai cu capul înclinat spre stânga sau spre dreapta.

Practicarea de exerciții fizice în mod regulat – yoga, înot, pilates

Sporturile precum yoga, înotul sau pilates reprezintă o metodă excelentă de a menține poziția corectă a spatelui și de a-ți remodela complet silueta. Pentru a obține efectele dorite, este necesar să practici oricare din aceste activități cel puțin 10 minute pe zi, de 2-3 ori pe săptămână.

Ai grijă de sănătatea corpului tău și asigură-te că iei toate măsurile necesare pentru a-ți menține o postură corectă a spatelui și pentru a evita problemele coloanei vertebrale. Amintește-ți de poziția corectă la calculator, nu uită să iei scurte pauze de la lucrul la birou, pentru că doar așa vei ține durerile de spate departe de ține.

Sursa Foto: Shutterstock

Medic primar ortopedie și traumatologie sportivă. Doctor în medicină.

Abonare newsletter

Înscrie-te gratuit la newsletter-ul Artro Sport!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Artroscopia genunchiului sala operatie

Clinica Artro Sport va fi inchisă în perioada 1-6 mai.

Program de sărbători Artro Sport Clinic:

25.12 – închis
26.12 – închis
27.12 – 08-16:00
30.12 – 08-16:00
31.12 – închis
01.01 – închis
02.01 – închis
03.01 – 08-16:00
06.01 – închis
07.01 – închis