Dr. Ștefan Mitulescu
Artro Sport Clinic
Dr. Ștefan Cătălin Mitulescu - Medic primar ortopedie și traumatologie - sportivă
Activitate profesională
Dr. Ștefan Cătălin Mitulescu a crescut cu dorința, insuflată de tatăl său, de a deveni medic și, de când a început să studieze Medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, s-a simțit atras de domeniul ortopediei, pe care l-a aprofundat și l-a practicat la cele mai înalte standarde.
“Ortopedia, mai mult decât alte specialități ale medicinei, oferă un rezultat vizibil, palpabil, după aplicarea tuturor lucrurilor învățate, iar rezultatul final de cele mai multe ori înseamnă recuperare completă pentru pacient”, își motivează dr. Mitulescu pasiunea pentru domeniul pe care l-a ales.
Posibilitatea de a lucra cu cei mai buni specialiști din domeniu, în cele mai bune centre medicale din țară, și de a realiza cele mai complexe operații ortopedice îi oferă dr. Mitulescu cele mai mari satisfacții profesionale. Sfatul cel mai important pe care dr. Mitulescu Ștefan îl dă oamenilor este să aibă încredere în medicul lor: “Relația medic-pacient construită pe încredere este cea care va conduce în final la rezultatele pe care toți ni le dorim”.
- Medic primar Ortopedie și Traumatologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București
- Asistent universitar Ortopedie – Traumatologie în cadrul Universității de Farmacie și Medicină Carol Davila București
- Doctorand ortopedie
Consultații în cadrul Artro Sport Clinic
- Consultații pre și post operatorii
- Controale postoperatorii și manevre ortopedice: schimbat pansamente, îndepărtare atele gipsate, extragere fire de sutură
- Infiltrații cu acid hialuronic
- Infiltrații cu PRP
Competențe
- Chirurgie artroscopică
Specializări
- chirurgie artroscopică: genunchi, umăr, gleznă
- traumatologie sportivă
- endoprotezare șold și genunchi
- traumatologie
Certificări medicale
- Absolvent UMF Carol Davila București
- Absolvent Institutul Medico Militar București
- Medic specialist Ortopedie și Traumatologie 2013
- Medic primar Ortopedie și Traumatologie 2018
Alte certificări
- Membru al European Society of Sports Traumatology, Knee Surgery and Arthroscopy ESSKA din 2018 – prezent
- Membru al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie SOROT
- Membru al Societății Române de Artroscopie și Traumatologie Sportivă SRATS
- Membru AO
Tarifele Dr. Ștefan Cătălin Mitulescu
- Consultație Dr. Mitulescu Ștefan 400 lei
- Control Dr. Mitulescu Ștefan 300 lei