Artro Sport Clinic - Clinica Medicala Bucuresti
Luni - Vineri: 8.00 - 21.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00
Duminică: Închis

Fractura de rotulă. Cauze, simptome, tipuri și metode de tratament eficiente.

Fractura de rotulă. Cauze, simptome, tipuri și metode de tratament eficiente.
Publicat pe
Dr. Ștefania Tănase

Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații ale corpului, fiind expus frecvent traumatismelor și accidentărilor. O lovitură puternică sau o cădere poate provoca leziuni, iar una dintre cele mai dureroase afecțiuni este fractura de rotulă. Această problemă necesită atenție medicală imediată și un plan bine stabilit de tratament pentru a preveni complicațiile și a restabili mobilitatea genunchiului.

În acest articol, vom explora cauzele, simptomele, tipurile de fracturi și cele mai eficiente metode de tratament.

Ce este fractura de rotulă?

Rotula, sau patela, este un os sesamoid de formă triunghiulară, localizat în partea din față a genunchiului. Acesta acționează ca un scut pentru articulația genunchiului și joacă un rol esențial în extensia piciorului. Împreună cu mușchii și ligamentele din jur, rotula participă la mișcările de flexie și extensie, necesare pentru activități zilnice, precum mersul pe jos, alergatul sau urcatul scărilor.

Fractura de rotulă este o patologie comună și poate varia ca severitate. În cazurile mai ușoare, poate apărea o fisură a osului, fără deplasarea fragmentelor. În schimb, fracturile severe pot implica fragmentarea completă a rotulei, ceea ce necesită intervenții chirurgicale complexe pentru a reconstrui și fixa oasele în poziția corectă.

Cauzele fracturii includ traume directe, precum căderi pe genunchi sau accidente rutiere. Simptomele pot varia de la dureri acute și inflamații locale până la incapacitatea de a îndrepta  piciorul. Diagnosticul corect este crucial pentru a preveni complicațiile, precum dezvoltarea artrozei post-traumatice sau rigiditatea permanentă a genunchiului, care pot afecta mobilitatea pe termen lung.

Tipuri de fractură de rotulă

Fracturile de rotulă sunt clasificate în funcție de localizarea și severitatea leziunii, fiecare tip având caracteristici specifice care influențează metoda de tratament.

Iată o descriere detaliată a celor mai frecvente tipuri:

Fractură fără deplasare


Aceasta este cea mai ușoară formă de fractură, în care rotula este fisurată, incompletă și  fragmentele rămân aliniate corect. Deoarece nu există deplasare între fragmentele osoase, tratamentul constă de obicei în imobilizarea genunchiului cu ajutorul unui ghips sau a unei orteze. Această metodă permite osului să se vindece. Fractura fără deplasare este comună în cazurile de căzături ușoare sau lovituri moderate la genunchi, iar timpul de recuperare variază între 4 și 6 săptămâni, în funcție de severitatea fisurii și răspunsul organismului la tratament.

Fractură cu deplasare


Fractura cu deplasare apare atunci când fragmentele osoase sunt îndepărtate, ceea ce necesită o realiniere pentru a restabili funcționalitatea normală a genunchiului. Această formă este mai gravă, deoarece fragmentele pot provoca instabilitate în articulație, durere intensă și dificultăți majore în mișcarea piciorului. În majoritatea cazurilor, intervenția chirurgicală este necesară pentru a fixa fragmentele osoase cu ajutorul șuruburilor, plăcilor sau broșelor metalice. Tratamentul chirurgical este urmat de o perioadă de recuperare și reabilitare pentru a restabili forța și mobilitatea genunchiului.

Fractură cominutivă


Fractura cominutivă este una dintre cele mai grave tipuri de fractură, în care rotula se sparge în mai multe fragmente. Aceasta este de obicei rezultatul unui impact extrem de puternic, cum ar fi un accident de mașină sau o cădere de la înălțime. Datorită complexității leziunii, este necesară intervenția chirurgicală pentru a reconstrui rotula și a o stabiliza. În unele cazuri extreme, o parte din os poate fi îndepărtată pentru a asigura funcționalitatea articulației. Recuperarea după o fractură cominutivă este lungă și complexă.

Fractură deschisă


Fractura deschisă este cea mai gravă formă, în care osul fracturat pătrunde prin piele. Acest tip prezintă un risc crescut de infecție, ceea ce necesită intervenție chirurgicală imediată pentru curățarea zonei și fixarea osului. Tratamentul chirurgical urgent este esențial pentru a preveni complicațiile grave, precum infecțiile osoase sau afectarea permanentă a funcției genunchiului.

Fractură verticală


Această fractură este mai rar întâlnită și se manifestă printr-o fisură de-a lungul axei verticale a rotulei. Ea poate fi cauzată de un impact direct asupra genunchiului sau de o torsiune puternică a piciorului. Tratamentul variază în funcție de deplasarea fragmentelor osoase. Dacă fractura nu este cu deplasare, poate fi tratată prin imobilizare, dar în cazuri mai severe poate fi necesară o intervenție chirurgicală.

Fractură transversală


Fractura transversală implică o fisură orizontală în rotulă și poate fi fie cu, fie fără deplasare. În cazul unei fracturi fără deplasare, imobilizarea este de obicei suficientă, însă în cazul în care fragmentele sunt separate, tratamentul chirurgical este necesar pentru realinierea și fixarea osului. Această fractură este cauzată de un de impact direct, cum ar fi loviturile puternice sau căzăturile pe suprafețe dure.

Un diagnostic corect și complet al fracturii este esențial pentru stabilirea tratamentului optim. Examinările imagistice, cum ar fi radiografiile, tomografiile și RMN-ul, ajută medicul să determine tipul de fractură și să elaboreze un plan de tratament adecvat, fie că acesta implică metode conservatoare sau intervenții chirurgicale.

Cauze și factori de risc

Cauze fractură de rotulă

Fractura de rotulă este cauzată de un impact direct asupra genunchiului, cum ar fi o cădere pe suprafețe dure, accidente auto sau sportive. Factorii de risc includ osteoporoza, osteogenia și   traumatismele repetate.

Simptomele fracturii de rotulă

Fractura de rotulă se manifestă printr-o serie de simptome ușor de identificat, care pot varia în funcție de severitatea leziunii. Cele mai comune simptome includ:

  • Durere intensă la nivelul regiunii anterioare a genunchiului, în special atunci când încercați să îndoiți sau să întindeți piciorul;
  • Inflamație și umflături în jurul genunchiului, care apar rapid după traumatism. Umflătura poate fi însoțită de hematom;
  • Dificultăți în mișcare: În caz de fractură, extensia genunchiului devine extrem de dificilă sau imposibilă. Persoanele cu o fractură de rotulă nu pot, de obicei, să își îndrepte genunchiul complet;
  • Instabilitate la mers: Din cauza incapacității de a susține greutatea pe piciorul afectat, mersul devine dificil sau imposibil.

Este important ca aceste simptome să fie evaluate imediat de un specialist pentru a preveni complicații suplimentare.

Poți să mergi cu o fractură de rotulă?

În majoritatea cazurilor, mersul pe jos cu o fractură de rotulă este foarte dificil sau imposibil, mai ales dacă fractura este cu deplasare. Din cauza durerii intense și a instabilității genunchiului, susținerea greutății pe piciorul afectat devine problematică. În cazul unei fracturi fără deplasare, există posibilitatea ca pacientul să poată merge cu ajutorul cârjelor, dar orice presiune pe genunchi poate agrava leziunea. Este esențial ca, după o astfel de leziune, să se evite încărcarea piciorului până la consultul unui medic.

Diagnosticul fracturii de rotulă

Diagnostic fractură de rotulă

Diagnosticul unei fracturi de rotulă începe cu o evaluare detaliată efectuată de un specialist. Medicul va examina zona genunchiului pentru a identifica semne de inflamație, sensibilitate sau deformare. Aceste semne pot indica prezența unei fracturi, iar pacientul va fi întrebat despre circumstanțele care au dus la accident, precum și despre simptomele resimțite, cum ar fi durerea intensă, dificultatea în mișcarea piciorului sau imposibilitatea de a susține greutatea corporală.

După examenul fizic, radiografia (RX) este testul de bază pentru confirmarea diagnosticului. Aceasta oferă o imagine clară a osului rotulei și poate arăta dacă există o deplasare a fragmentelor osoase, precum și gravitatea fracturii. Radiografia este o investigație rapidă și eficientă pentru majoritatea cazurilor.

În situații mai complexe, cum ar fi fracturile cominutive, în care rotula este spartă în mai multe fragmente, medicul poate recomanda investigații imagistice suplimentare, precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN). Aceste teste oferă o imagine mai detaliată a structurilor osoase și a țesuturilor moi din jurul genunchiului, inclusiv ligamentele și tendoanele, ajutând la planificarea tratamentului optim.

Tratament

Tratament conservator

Tratamentul conservator este indicat în cazurile în care fractura de rotulă este fără deplasare sau cu o deplasare minimă. Prima etapă a acestui tratament este imobilizarea genunchiului cu o atelă sau un ghips. Acest lucru ajută la menținerea oaselor în poziție corectă, prevenind deplasarea suplimentară. Durata imobilizării variază, de obicei, între 4 și 6 săptămâni, în funcție de severitatea fracturii.

Pe lângă imobilizare, se recomandă administrarea de analgezice și tratament anticoagulant pentru a controla durerea și inflamația. După perioada de imobilizare, pacientul va trebui să urmeze un program de recuperare fizică, care include exerciții pentru restabilirea forței musculare și a mobilității genunchiului.

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală este necesară atunci când fractura este cu deplasare sau în cazurile de fractură cominutivă. Chirurgul va realinia fragmentele osoase și le va fixa în poziție corectă cu ajutorul șuruburilor sau broșelor metalice.

Urmărește aici o intervenție chirurgicală pe rotulă.

Tehnici chirurgicale

Există mai multe tehnici chirurgicale folosite pentru tratamentul fracturilor de rotulă. Una dintre cele mai comune metode este fixarea cu fire de tensionare. Această tehnică utilizează o buclă de sârmă care comprimă fragmentele osoase împreună, permițând vindecarea lor în poziția corectă. O altă metodă este fixarea cu șuruburi, folosită atunci când fragmentele osoase sunt suficient de mari pentru a permite înfiletarea acestora.

În cazuri severe, când rotula este distrusă complet, poate fi necesară îndepărtarea totală sau parțială a acesteia (patelectomie). Deși această procedură poate afecta funcția genunchiului, este ultima soluție pentru a restabili mobilitatea.

Recuperarea post-operatorie

Recuperarea postoperatorie în cazul fracturilor de rotulă depinde în mare măsură de tipul intervenției și de severitatea leziunii. După operație, pacientul trece printr-o perioadă inițială de imobilizare, care durează, în general, între 4 și 6 săptămâni. În această fază, genunchiul este protejat cu o orteză sau un ghips, pentru a permite vindecarea osului fără mișcări bruște care ar putea afecta procesul de consolidare.

După îndepărtarea imobilizării, începe faza de recuperare activă prin fizioterapie. Exercițiile de întindere și consolidare musculară joacă un rol crucial în restabilirea flexibilității și a forței genunchiului. Aceste exerciții ajută la redobândirea mobilității și previn rigiditatea articulației, ceea ce poate afecta pe termen lung funcționalitatea genunchiului.

Durata recuperării complete poate varia de la 3 la 6 luni, în funcție de complexitatea fracturii și de progresul individual al pacientului. În această perioadă, este important ca pacientul să respecte programul de fizioterapie și să evite solicitările excesive ale genunchiului până când medicul oferă permisiunea pentru reluarea activităților normale. O recuperare bine gestionată asigură o revenire eficientă și reduce riscul de complicații pe termen lung.

Complicații posibile

Ca în cazul oricărei leziuni osoase, fractura de rotulă poate duce la complicații, mai ales dacă nu este tratată corect. Printre cele mai frecvente complicații se numără:

  • Artroza post-traumatică: Deteriorarea cartilajului în urma fracturii poate duce la dezvoltarea artrozei la nivelul genunchiului, provocând durere și rigiditate pe termen lung;
  • Pierderea mobilității: Dacă fractura nu este tratată corect, pot apărea restricții permanente ale mișcării genunchiului, afectând capacitatea de a îndoi sau de a întinde piciorul complet;
  • Infectarea locului chirurgical: În cazul fracturilor deschise sau al intervențiilor chirurgicale, există riscul de infecție, care poate complica procesul de vindecare și necesită tratament cu antibiotice;
  • Formarea de os heterotopic: În unele cazuri, poate apărea o creștere anormală a osului în interiorul sau în jurul articulației genunchiului, ceea ce duce la rigiditate.

Aceste complicații pot fi evitate sau minimizate prin diagnostic precoce, tratament adecvat și un program riguros de recuperare post-traumatică.

Așadar, fractura de rotulă este o patologie gravă care necesită atenție medicală promptă și un plan de tratament personalizat, în funcție de tipul și severitatea fracturii. Diagnosticul corect, fie prin examinare fizică, radiografie sau alte metode imagistice avansate, este esențial pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare eficientă. Deși tratamentele conservatoare sunt eficiente în cazurile ușoare, fracturile cu deplasare sau complexe pot necesita intervenții chirurgicale pentru restabilirea funcției normale a genunchiului.

Recuperarea postoperatorie, susținută de fizioterapie, este esențială pentru a redobândi mobilitatea și forța genunchiului, prevenind complicațiile pe termen lung, precum rigiditatea sau artrita post-traumatică. O abordare completă și riguroasă a tratamentului asigură o revenire treptată la activitățile zilnice și o calitate optimă a vieții.

Tags:

Abonare newsletter

Înscrie-te gratuit la newsletter-ul Artro Sport!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Artroscopia genunchiului sala operatie

Clinica Artro Sport va fi inchisă în perioada 1-6 mai.

Program de sărbători Artro Sport Clinic:

25-26 Decembrie: închis
27 Decembrie: 08:00-16:00
30 Decembrie: 08:00-16:00
31 Decembrie – 2 Ianuarie: închis
03 Ianuarie: 08:00-16:00
06-07 Ianuarie: închis