Artro Sport Clinic - Clinica Medicala Bucuresti
Luni - Vineri: 8.00 - 21.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00
Duminică: Închis

Termeni si conditii

Privind accesarea serviciului de Consultatii Online

Termeni si conditii privind accesarea serviciului de Consultatii Online

Condiții generale

Prin efectuarea unei programări, respectiv prin accesarea serviciului de Consultații Online, vă exprimați acordul dumneavoastră privind respectarea Termenilor și Condițiilor de mai jos.

ARTHRO SPORT CLINIC S.R.L. (în continuare „ARTRO SPORT CLINIC”) va putea modifica prezentul document în funcție de evoluția legislației în domeniu. Documentul va fi accesibil Pacienților pe site-ul www.artrosport.ro.

Prin intermediul prezentului document dorim să vă informăm cu privire la principiile și principalele reguli pe care trebuie să le respectați pentru a putea beneficia de serviciul Consultații Online.

Condițiile de accesare ale serviciului de Consultații Online cuprind o serie de reguli minimale care se completează cu prevederile legislației în vigoare (ex. H.G. nr. 252/2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României).

Datele de identificare ale ARTHRO SPORT CLINIC SRL

ARTHRO SPORT CLINIC S.R.L. cu sediul social în str. Vasile Lascăr nr. 216 – 218, parter, sector 2, București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/5576/2018, CUI 39233087, adresa de e-mail: office@artrosport.ro, număr de telefon: +4021.9885  este operatorul datelor dumneavoastră cu caracter personal.

Definiții

  • Consultații Online – consultații virtuale care se referă la orice formă de interacțiune între Pacient și Medic, folosind orice medii de comunicare și/sau schimb de informații medicale sau non-medicale, altele decât întâlnirea fizică dintre cele două părți;
  • Pacient – persona care utilizează serviciul de Consultație Online oferit de ARTRO SPORT CLINIC;
  • Medic – medicii care prestează servicii în numele și/sau pentru ARTRO SPORT CLINIC;
  • Contract – acordul de voință dintre Pacient și ARTRO SPORT CLINIC, cu privire la prestarea serviciului de Consultație Online prin efectuarea unei programări, respectiv prin accesarea serviciului de Consultație Online;
  • Termeni și condiții – sunt toate dispozițiile prevăzute în continuare care se aplică accesării serviciului Consultație Online.
  • Accesarea serviciului de Consultații Online – prin continuarea demersurilor ce țin de realizarea unei Consultații Online din partea Pacientului (trimitere de documente, realizarea de plăți sau orice altă activitate care are ca scop continuarea procesului de Consultație Online), Pacientul își asumă că a înțeles și că acceptă Termenii și condițiile, sumele de plată, riscurile și limitările acestui tip de servicii și își dă acordul pentru a continua aceste demersuri.

Cerințe tehnice

Pentru a putea beneficia de serviciul Consultație Online, trebuie să vă asigurați că dețineți infrastructura tehnică necesară, respectiv:

  • laptop cu o cameră web și un microfon, funcționale sau calculator cu o cameră web și un microfon, funcționale sau un telefon inteligent o cameră web și un microfon, funcționale;
  • acces la internet. În acest sens, Pacientul suportă orice costuri necesare în acest scop;
  • acces la o adresă de e-mail;
  • ARTRO SPORT CLINIC nu garantează compatibilitatea dispozitivului dumneavoastră cu platformele prin care se va presta serviciul de Consultație Online.
  • Toate cerințele tehnice trebuie să fie pregătite și funcționale la data și ora stabilite pentru Consultația Online. În caz contrar, programarea va fi considerată ca anulată prin neanunțare.

Programare

Serviciul Consultație Online poate fi accesat de către Pacienți în funcție de programul afișat în dreptul fiecărui medic, iar programările se vor face în funcție de disponibilitatea Pacienților și a Medicilor.

ARTRO SPORT CLINIC va putea modifica programul de funcționare după cum va considera de cuviință.

Accesarea serviciului de Consultație Online se efectuează pe bază de programare telefonică, în interiorul intervalului orar menționat la punctul anterior, precum și prin programare online prin intermediul site-ului.

Confirmarea programării

În mod excepțional, programarea poate fi decalată, atunci când Medicul acordă îngrijiri în cazuri prioritare din punct de vedere medical sau în cazuri care necesită o atenție sporită.

Pentru urgențe medicale va rugăm să va adresați celei mai apropiate unități medicale cu profil de urgență. Urgențele medicale pot include accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una/mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.

ARTRO SPORT CLINIC nu este autorizată ca Unitate de Primiri Urgențe.

Anularea programării

Pacientul înțelege și acceptă că trebuie să anunțe dacă nu mai poate să onoreze programarea pe care a făcut-o cu cel mult 24 de ore înainte de ora fixată pentru Consultația Online.

Pacientul înțelege și acceptă că în situația în care nu anulează sau reprogramează Consultația Online în termenul menționat mai sus, întreaga sumă achitată va fi reținută de ARTRO SPORT CLINIC.

Consultațiile Online care au loc în mai puțin de 24 de ore de la momentul programării nu pot fi anulate, ci doar reprogramate și, implicit, sumele de bani achitate nu vor fi returnate (excepție fac situațiile de caz fortuit sau de forță majoră).

Pacienții au dreptul la o singură reprogramare a Consultației Online.

Costul serviciului și modalitatea de plată

Informații despre accesul Pacienților la Medicii și costurile serviciului Consultație Online se obțin de la ARTRO SPORT CLINIC prin mijloacele de contact puse la dispoziție pe site.

Plata contravalorii serviciului de Consultație Online se face în prealabil, iar Pacientul trebuie să ne transmită dovada plății la adresa programari@artrosport.ro.

Pentru efectuarea plății contravalorii serviciului de Consultație Online, va rugăm să folosiți următoarele informații:

  • Beneficiar: SC ARTHRO SPORT CLINIC SRL
  • IBAN: RO12 BTRL RONC RT04 4377 5702
  • Banca: BANCA TRANSILVANIA

Pacientul înțelege și acceptă că, în cazul neachitării și transmiterii dovezii de achitare aferente serviciului de Consultație Online în maximum 4 ore de la momentul primirii solicitării de plată, programarea va fi anulată, fără ca ARTRO SPORT CLINIC să îl notifice în acest sens.

Pacientul înțelege și acceptă că ARTRO SPORT CLINIC nu își asumă responsabilitatea pentru situațiile în care solicitarea de plată nu a fost primită de Pacient din motive ce nu țin de ARTRO SPORT CLINIC.

Consultație online

Consultațiile Online se vor desfășura prin intermediul platformei Zoom.us, medicai.io și cu ajutorul aplicațiilor de e-mail.

ARTRO SPORT CLINIC își propune să acorde serviciile sale prin intermediul Consultației Online la cele mai înalte standarde de calitate. În cazuri excepționale, rezultatul serviciilor prestate de Medici poate să difere de rezultatul dorit de Pacient. Vă reamintim că obligația medicală este o obligație de diligență, la nivelul actual de cunoștințe, fiind imposibil să garantăm rezultatul serviciilor oferite. Întotdeauna pacientul are dreptul să primească o a doua opinie medicală.

Durata unei Consultații Online este de maximum 20 de minute. Va rugăm ca, pe lângă asigurarea condițiilor tehnice menționate mai sus, să va aflați într-o încăpere fără zgomot de fundal și să aveți pregătite întrebările legate de afecțiunea dumneavoastră.

În cazul Consultațiilor Online pentru care este necesar acordul exprimat în scris sub formă de consimțământ medical, lipsa semnăturii Pacientului de pe formularele specifice primite de la ARTRO SPORT CLINIC echivalează cu lipsa consimțământului, caz în care nu se va putea presta serviciul de Consultație Online sau se va opri de îndată furnizarea serviciului.

Transmiterea și primirea unor documente. ARTRO SPORT CLINIC sau Medicii vă pot trimite pe adresa de e-mail confirmată de dumneavoastră diferite documente, chiar și prescripții medicale (rețetă), dacă este cazul. În acest sens se vor arhiva și cripta documentele cu o parolă care va fi primită ulterior de către Pacient prin SMS.

De asemenea, dacă Pacientul dorește să transmită documente (ex. istoric medical) către ARTRO SPORT CLINIC sau Medici, va utiliza adresa de e-mail pusă la dispoziție de aceștia din urmă sau le va încărca pe platforma Medicai.io, iar documentele vor fi arhivate și criptate cu o parolă pe care o va transmite către ARTRO SPORT CLINIC sau Medici prin SMS. Va recomandăm să creați o parolă puternică, formată din litere (ex. ath), cifre (ex. 395) și caractere (@*).

ARTRO SPORT CLINIC nu își asumă răspunderea în situația în care e-mailurile care conțin documente sunt interceptate și, implicit, datele transmise prin acest canal sunt compromise.

Lista medicilor

Lista Medicilor (Secțiunea „Echipa de Medici”) afișată pe site se poate modifica în mod unilateral de către ARTRO SPORT CLINIC, în funcție de contractele încheiate de ARTRO SPORT CLINIC cu Medicii sau în funcție de politica noastră comercială.

Rezerve și limitări

Având în vedere lipsa unei legislații clare și cuprinzătoare în legătură cu serviciul de Consultații Online, Pacientul înțelege și acceptă că serviciul oferit ARTRO SPORT CLINIC și prestat de Medic, deși este întreprins cu maximă diligență și implicare, nu reprezintă o consultație medicală în sensul acceptat de legislația din România, ci o opinie medicală.

Pacientul înțelege și acceptă că acest tip de serviciu poate avea anumite limitări ale actului medical, ca urmare a lipsei interacțiunii fizice între Medic și Pacient.

Pacientul înțelege și acceptă că ARTRO SPORT CLINIC nu își asumă răspunderea pentru securitatea mijloacelor de transfer de date sau de comunicație utilizate (ex. cele menționate în cuprinsul capitolului „Cerințe Tehnice”).

Pacientul înțelege și acceptă că pot exista cazuri în care, din motive tehnice care nu țin de niciuna dintre părți, nu se va putea presta serviciul de Consultație Online deloc sau în condiții de proastă calitate, generate de conexiunea slabă la internet, întreruperi de curent electric etc., situație în care Consultația Online va fi reprogramată sau anulată, cu returnarea contravalorii către Pacient.

Pacientul înțelege și acceptă că dacă nu va fi prezent la data și ora la care a fost programată Consultația Online și/sau nu acceptă conexiunea video întreprinsă de ARTRO SPORT CLINIC sau/și Medici pentru mai mult de 15 minute de la ora programată pentru Consultația Online, programarea se anulează și suma plătită nu va fi restituită.

Notificări

Transmiterea notificărilor, facturilor, corespondenței purtate cu Pacientul de către reprezentanții ARTRO SPORT CLINIC, se va face la datele de contact menționate de Pacient și/sau declarate prin alte canale (ex. în timpul Consultației Online).

Comunicările de tip sms sau e-mail, cum ar fi dar fără a se limita la programările solicitate, rezultatul Consultației Online, prescripțiile medicale etc., informări privind procedurile operaționale/sistemele ARTRO SPORT CLINIC, care au impact asupra modalității de desfășurare a serviciului de Consultație Online, nu au caracter promoțional, scopul acestora fiind de a asigura o bună desfășurare a serviciului solicitate de Pacient.

Drepturile pacienților

În calitate de Pacient, beneficiați de următoarele drepturi, potrivit dispozițiilor legale:

  • dreptul la informație medicală;
  • dreptul la confidențialitate și viață privată;
  • dreptul să alegeți cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii;
  • dreptul la tratament și îngrijiri medicale corespunzătoare;
  • dreptul de a cere o altă opinie medicală;
  • dreptul la consultații preventive;
  • dreptul la despăgubiri în cazurile de malpraxis;
  • dreptul de a vă exprima consimțământul în cazul în care acesta este cerut de lege.

Plângeri și reclamații

În cazul în care considerați că v-au fost încălcate drepturile, va rugăm să ne detaliați cazul dumneavoastră la adresa office@artrosport.ro. Vom prelua mesajul dumneavoastră și vom investiga cele relatate, urmând să vă răspundem, în scris, în cel mai scurt timp.

În scopul soluționării unor eventuale neînțelegeri între dumneavoastră, în calitate Pacient consumator și ARTRO SPORT CLINIC, în calitate de prestator de servicii, vă informăm că puteți formula o sesizare către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Mai multe informații regăsiți pe site-ul https://anpc.ro/.

Pacienții și ARTRO SPORT CLINIC au obligația de a cunoaște și respecta dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 95/2006, Legea nr. 46/2003, Hotărârea de Guvern nr. 252/2020 și actele legislative conexe, Pacienții neputând invoca în apărarea lor necunoașterea legii.

Artroscopia genunchiului sala operatie

Clinica Artro Sport va fi inchisă în perioada 1-6 mai.