Luni - Vineri: 9.00 - 21.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00
Sâmbătă: 9.00 - 17.00
Meniu
Blog
Fotbalul este cel mai popular sport la nivel mondial, cu 265 de milioane de jucători afiliați la nivel mondial, conform datelor FIFA. De asemenea, în țări fără tradiție, precum Statele Unite ale Americii, este un sport care s-a bucurat de o creștere rapidă atât în rândul fanilor, cât și al jucătorilor. Fotbalul oferă un sport complex cu exerciții tip aerob, dezvoltă munca în echipă și contribuie semnificativ la dezvoltarea forței, a balansului, a agilității și a coordonării.
În general, fotbalul este o activitate fizică sigură, în comparație cu alte sporturi. Spre exemplu, în 2017, numărul total de accidentări în fotbal în SUA a reprezentat 50% din numărul accidentărilor din baschet. Aproximativ 210.000 de jucători au ajuns la camera de gardă, dintre care 45% s-au regăsit în categoria de vârstă de 5-14 ani[1].
Patologia jucătorilor de fotbal, dar nu numai, este fie acută – petrecându-se în timpul jocului – fie cronică – problemele apărând în timp, datorită suprasolicitărilor. Leziunile acute cele mai frecvente includ: abraziuni și echimoze, entorse și întinderi musculare (cel mai frecvent în jurul gleznelor și al genunchilor), fracturi și traumatisme ale capului și ale gâtului. Majoritatea leziunilor acute sunt minore, și pot fi tratate prin perioade scurte de odihnă, gheață și poziție proclivă. Patologia de suprasolicitare poate fi tratată prin perioade scurte de odihnă, ceea ce înseamnă că atleții pot continua să joace și să se antreneze într-o anumită capacitate.
Cele mai îngrijorătoare traumatisme sunt contuziile craniene sau traumatismele cranio-cerebrale. Spre exemplu, o leziune minoră a creierului, ale cărei cauze pot fi coliziunea cu un alt participant la sport, cu solul, cu bara de fotbal sau loviturile la cap cu mingea, pot cauza următoarele: pierderea cunoștinței, migrene, gândire aberantă, amețeli, probleme de memorie și balans, stări de greață și viziune dublă/încețoșată etc. Dacă se suspectează o contuzie, jucătorul este scos de pe teren și se transportă la un centru medical pentru o evaluare adecvată, având grijă să fie evitat sindromul celui de-al doilea impact[2].
Reîntoarcerea la sport se face progresiv. În cazul tinerilor, mai multe ligi de fotbal au interzis sau au limitat loviturile de cap cu mingea. De asemenea, multe programe au început să impună utilizarea de protecții la nivelul capului pentru juniori, atât fete, cât și băieți.
Simptomele generale ale leziunilor musculoscheletale includ: durere în timpul activităților, durere în pauză, rigiditate, edem și pierdere a arcului de mișcare normal, scădere a forței sau a vitezei.
Traumatismele membrului superior depind de modul de cădere. La portari sunt mai frecvente fracturile și entorsele de pumn. Alte patologii întâlnite în fotbal sunt: luxațiile de umăr, disjuncții acromi-claviculare, fracturile de claviculă. Diagnosticarea și tratamentul corespunzător vor fi puse de către medic, ca urmare a unei evaluări clinice și paraclinice, Rx, ecografie, CT, RMN.
Cele mai frecvente patologii ale membrului inferior în fotbal sunt entorsele de gleznă. Dacă se suspectează o fractură, jucătorul nu are voie să se sprijine pe picior până nu se face examenul radiologic. De îndată ce are voie sa se sprijine pe picior, sportivul lucrează la întărirea gleznei, drill-uri de agilitate, menținerea flexibilității gleznei și a membrului inferior, apoi la tehnica cu mingea, urmând ca acesta să poată progresa de la jogging la alergare și sprinturi.
Datorită faptului că fotbalul implică alergări lungi și întoarceri bruște, mușchii membrului inferior și ligamentele suportă forțe crescute, la care se adaugă căzături directe și coliziuni. La copii este frecventă boala Sever sau apofizită calcaneană, din cauza tracțiunii tendonului achilian, ce inflamează o porțiune posterioară a călcâiului.
Patologia este diversă, incluzând luxații de rotulă, leziuni ligamente încrucișate (anterior mai frecvent) și leziuni de ligamente colaterale ce depind de mișcarea efectuată. Jucătorii pot auzi un zgomot tip pocnet și simți o durere intensă, urmată de edem, scăderea mobilității și dificultate în mers. Tratamentul inițial implică imobilizare și gheață local, urmată de un consult medical de specialitate. Leziunile meniscale sunt, de asemenea, frecvente în fotbal, această structură fibroasă acționând ca un amortizor de șoc a genunchiului. Leziunile de menisc sunt în creștere la copii, datorită faptului că numărul acestora se extinde în sportul organizat.
Patologia cronică sau de suprasolicitare a membrului inferior include: sindromul de stres tibial medial sau shin splints, tendinită rotuliană sau jumper’s knee și tendinită achileană.
Prepararea include: menținerea fitness-ului, exerciții de întărire musculară pentru mușchii din jurul genunchiului (coapsă, gambă și cvadriceps), stretching-uri adecvate la finalul meciurilor sau antrenamentelor, și o hidratare corespunzătoare.
Prevenția implică aspecte precum: asigurarea condițiilor ideale ale terenului și rezolvarea eventualelor probleme cu acesta înaintea începerii meciului, precum și aderarea jucătorilor la un set de reguli pentru a proteja întreaga echipă. De asemenea, mingea trebuie adaptată condițiilor meteo, iar în caz de joc după ploaie, este indicată folosirea mingilor sintentice.
Protecția este deseori tratată superficial, jucătorii tinzând să practice sportul fără echipament corespunzător, precum folosirea încălțărilor neadecvate terenului de joc sau lipsa apărătorilor de tibie. În cazul copiilor atenție sporită trebuie acordată mărimii apărătorilor de tibie și a ghetelor de fotbal. De asemenea, trebuie menținut și nivelul de hidratare optim; recomandarea generală este de a consuma aproximativ 700 ml de lichide non-cafeinizate cu două ore înaintea antrenamentelor și aproximativ 250 ml de apă sau băutură vitaminizată chiar înainte de meciuri[3].
După perioade lungi de inactivitate, este necesară progresia graduală pentru activități intense precum meciuri întregi. Pe perioada de inactivitate de la meciuri, sportivul ar trebui să includă exerciții de forță, antrenament de agilitate și condiție fizică în general. Dacă sportivul și-a pierdut condiția fizică, atunci jucătorul trebuie să își crească gradual nivelul de activitate, ajungând progresiv la un nivel de fitness crescut.
Atenție sporită trebuie acordată copiilor la întoarcerea la sport, coliziunile fiind foarte frecvente la cei mici și putând duce la contuzii craniene. De asemenea, fiecare copil are ritmul său propriu de creștere, iar antrenamentele trebuie să fie adaptate nivelului fiecăruia. Oboseala musculară e mai frecventă la copii și adolescenți care se reapucă de sport fără un antrenament anterior constant.
Rutina oricărui jucător – profesionist sau amator, copil sau adult – implică o încălzire adecvată înainte de joc și antrenament. O încălzire serioasă nu numai că îmbunătățește performanța, dar s-a demonstrat că înjumătățește accidentările, dacă este efectuată corect și regulat. De-a lungul timpului, începând cu 1980, mai multe studii de prevenție au fost dezvoltate de către Ekstrand et al, atingând subiecte precum prevenția unor leziuni specifice, precum entorsele sau traumatismele în fotbal.
În 2009, Centrul de Asistență Medicală și Cercetare al FIFA (F-MARC) a dezvoltat, în cooperare cu alte grupuri de cercetare, o încălzire generalizată grupată în trei părți, denumită 11+. Iată cum este structurată:
Înainte de a juca un meci, numai exercițiile de alergare sunt efectuate pentru aproximativ 10 minute. Cum se desfășoară programul?
Zona de încălzire din partea I presupune trasarea a două linii paralele formate dintr-un set de 6-10 conuri, amplasate la aproximativ 5-6 metri distanță. Jucătorii parcurg cursa în perechi de câte doi, cu fiecare pereche începând traseul când perechea din fața acesteia a trecut de cel de-al doilea con. La finalul cursei, jucătorul face jogging spre start, viteza de alergare mărindu-se cu fiecare serie de exerciții[4].
În cazul copiilor, antrenorul supraveghează și asigură îndeplinirea următoarelor aspecte:
Încorporarea exercițiilor descrise mai sus a favorizat scăderea accidentărilor severe cu până la 50% și reducerea accidentărilor totale cu până la 33%. Mai mult decât atât, este importantă includerea stretching-ului la finalul antrenamentelor pentru că acesta ajută la diminuarea durerilor musculare, menținând flexibilitatea și lungimea mușchilor. Cu toate că mulți atleți neglijează această parte din cauza programului încărcat, stretching-ul după antrenament sau meci trebuie prioritizat, întrucât scade riscul de traumatisme sau leziuni[3].
Numărul meciurilor oficiale jucate în fiecare sezon de către jucătorii profesioniști se află în continuă creștere. Spre exemplu, echipa câștigătoare a Cupei Europei în anii ‘70 juca 40 de meciuri într-un sezon, în timp ce jucătorii actuali au peste 70 de meciuri în picioare în fiecare sezon[5].
Raportul UEFA al leziunilor din cadrul cluburilor de elită pe perioada 2018-19 prezintă informații relevante despre tipul leziunilor dobândite de către jucători, rata acestora sau numărul de zile de absență. În medie, echipele evaluate au avut 21 de sesiuni de antrenamente și 4,9 meciuri în fiecare lună, având o rată de 6 ore de antrenament pentru fiecare oră de joc oficial. În total, acestea au raportat 868 de traumatisme, dintre care 53% s-au petrecut în timpul meciurilor, 20% au fost leziuni severe ce au necesitat pauze mai mari de 28 de zile, iar 15% au fost leziuni ligamentare[5].
Aproximativ 60% dintre leziuni au avut loc la nivelul membrului inferior, 65% au fost leziuni traumatice, iar severitatea acestora a fost aproximativ 40% moderată (necesitând între 8-28 de zile de pauză). Rata de reaccidentare a fost în medie de 10%[6]. Media traumatismelor din timpul antrenamentelor a fost de 1,7 leziuni/1.000 de ore de antrenament, comparativ cu 21 de traumatisme/1.000 ore de meci oficial.
46% dintre leziunile musculare s-au produs la nivelul coapsei posterioare, dintre care 85% au fost minime, medii sau moderate, cu o rată de re-lezionare de 10%. Aproximativ 55% dintre leziunile ligamentare au avut loc la nivelul genunchilor, acestea fiind severe în proporție de 22% și având o rată de re-lezionare de 8%. Rata medie de leziune ligamentară a tuturor echipelor a fost de 1,6 la fiecare 1.000 de ore de meci, cu o rată individuală între 0,1 – 2,9, în funcție de club.
Perioada medie de absență cauzată de leziunile musculare a fost de 18 zile, aceasta variind între 10 și 29 de zile, în funcție de club. Leziunile ligamentare au implicat o perioadă medie de absentare de 23 de zile, aceasta variind între 11 și 33 de zile, în funcție de club. De-a lungul sezonului 2018-19, traumatismele suferite de jucătorii tuturor cluburilor au atras după sine o medie de 1,7 sesiuni de antrenament ratat per jucător (între 0,1 și 3,8) și o medie de 0,4 meciuri nejucate lunar (între 0,1 și 0,9).
De asemenea, un studiu din 2019 a demonstrat că echipele care nu aveau vacanță de iarnă în timpul sezonului aveau o incidență crescută a ratei traumatismelor[7]. FIFPro (Federația Internațională a Jucătorilor Profesioniști de Fotbal) a recomandat echipelor profesioniste următoarele: o vacanță obligatorie de 4 săptămâni în off-season, 2 săptămâni de vacanță de iarnă și limitarea numărului de meciuri per sezon, în care jucătorii să aibă nu mai puțin de 5 zile de recuperare între 2 meciuri. Totodată, se are în vedere posibilitatea stabilirii unui număr maxim de meciuri pe care jucătorii să îl joace într-un sezon, cât și dezvoltarea unui sistem de alertă avansat pentru a superviza încărcarea fiecărui meci/jucător[8].
În cazul copiilor, părinții ar trebui să limiteze numărul de sporturi și/sau echipe în care aceștia activează, din cauza riscului crescut de boli prin suprasolicitare. De asemenea, se recomandă ca cei mici să nu practice sport intens pe întreg parcursul anului, vacanțele și perioadele de repaus fiind necesare[3].
[1] I. I. Institute, „https://www.iii.org/fact-statistic/facts-statistics-sports-injuries,” 2017. [Interactiv].
[2] A. Brayer, „https://www.urmc.rochester.edu/news/story/2611/prevent-injuries-by-preparing-kids-to-get-back-in-the-game.aspx,” Sept 2019. [Interactiv].
[3] AAOS (American Academy of Orthopedic Surgeons), „https://orthoinfo.aaos.org/en/staying-healthy/soccer-injury-prevention,” 2020. [Interactiv]. [Accesat APR- MAY 2020].
[4] Kirkendall DT, Junge A și Dvorak J, „Prevention of Football injuries,” Asian J of Sports Med, vol. 1, nr. 2, pp. 81-92, 2010.
[5] C. Penas, „https://barcainnovationhub.com/winter-break-and-injuries-in-elite-football/,” Dec 2019. [Interactiv].
[6] U. E. C. I. Study, „2018/2019 Season Report Team X,” UCIS, Sweden,Switzerland, 2019.
[7] S. A. D. M. Ekstrand J, „Elite football players that do not have a winter brea lose on average 303 player-days more per season to injuries than those teams that do: a comparison among 35 professional European teams,” Br J Sports Med, vol. 53, pp. 1231-5, 2019.
[8] FIFPro, „https://www.fifpro.org/media/bffctrd1/at-the-limit.pdf,” 2019. [Interactiv].
Abonare newsletter
Înscrie-te gratuit la newsletter-ul Artro Sport!
Scrie-ne pe email:
Te ajutăm să te întorci rapid în joc!
Luni – Vineri: 9:00 – 21:00
Sâmbătă: 9:00 – 17:00
Facilități parcare cu plată 10 lei/ oră
