CÂND EFORTUL FIZIC INTENS DEVINE PERICULOS PENTRU SĂNĂTATEA INIMII?

Beneficiile unei vieți active, cu practicarea regulată a efortului fizic sunt cunoscute și demonstrate în numeroase studii. Însă există oare un prag de efort dincolo de care riscul depășește beneficiile?

Activitatea fizică regulată este una dintre cele mai puternice unelte pentru îmbunătățirea sănătății și are efecte pozitive asupra factorilor de risc cardiovascular: scăderea tensiunii arteriale, a colesterolului și a glicemiei, scăderea rezistenței la insulină și menținerea unei greutăți corporale optime. S-a demonstrat în mod repetat, în numeroase studii, o asociere între efortul fizic aerob moderat și scăderea riscului de boală coronariană și deces. Există însă controverse în ceea ce privește efortul fizic intens prelungit și riscurile/beneficiile acestuia asupra sănătății cardiovasculare la anumite categorii de atleți.

Ce înseamnă ”atlet”?

Prin ”atlet” înțelegem atât persoane care participă în echipă sau individual  la activități sportive care presupun spirit de competitivitate și excelență cu scopul obținerii unor premii și necesită o formă sistematică și intensă de antrenament (cum sunt sportivii profesioniști), precum și persoane care participă la activități sportive recreaționale (de exemplu: alergătorii de weekend de orice vârstă ).

În ultimii ani au luat amploare competițiile sportive pentru atleții amatori: alergări pe distanțe lungi de la semimaraton la ultramaraton atât pe plat cât și montane, curse de ciclism sau triatlon. Desigur, am putea spune că este un lucru bun, deoarece motivează oamenii să aibă o viață mai activă și să facă mai mult sport, însă nu toți știu să se antreneze corect și își suprasolicită oragnismul încercând să devină peste noapte cei mai rapizi alergători, iar alții cred că dacă aleargă fără probleme 10km în parc pot face față cu brio unui maraton montan.

Riscurile efortului fizic intens

Un studiu publicat in 2011 a arătat că aproximativ 40% din alergătorii de maraton prezintă o creștere tranzitorie a creatininei în sânge în paralel cu creșterea altor biomakeri de injurie renală acută. Deși aceste modificări sunt trecătoare și se remit în cca 24ore, efectul pe termen lung al episoadelor repetitive de injurie renală acută cauzate de efortul de anduranță nu sunt cunoscute încă.

Un alt studiu publicat in 2009 a concluzionat că efortul fizic intens, prelungit afectează imunitatea și crește susceptibilitatea pentru infecții respiratorii.

Sportul de anduranță, prin efortul intens la care este supusă inima, poate duce la complicații cardio-vasculare de la lipotimie sau sincopă (pierderea stării de conștiență) până la aritmii maligne și stop cardiac dacă există o boală cardică subiacentă încă nediagnosticată sau neglijată.

Moartea subită cardiacă (MSC) este cea mai frecventă cauză de moarte subită la atleți. Estimările actuale ale incidenței MSC la atleți variază între 1: 1 milion și 1: 23.000 atleți/an, iar la anumite categorii de atleți s-a raportat un risc și mai mare, de 1: 3000 (bărbați, atleți de culoare neagră și jucători de baschet de sex masculin), aceste diferențe existând din cauza metodologiei diferite și heterogenității populației comparate.

Factorii declanșatori ai MSC includ stimularea simpatică legată de efort (acțiunea catecolaminelor asupra unui substrat aritmogen care cauzează aritmii ventriculare), schimbări hemodinamice bruște și ischemie miocardică. Alte mecanisme care se consideră că ar avea rol în producerea decesului sunt deshidratarea și dezechilibrele electrolitice, hiperpirexia (creșterea temperaturii corpului) și creșterea agregării plachetare.

Principalele cauze de MSC la atleți sunt prezentate în tabelul de mai jos. La atleții tineri (<35 ani) predomină bolile cardice congenitale/genetice, cele mai frecvente fiind cardiomiopatia hipertrofică (CMH) ce uneori poate fi dificil de diferențiat de cordul atletului, în ambele situații existând o îngroșare a pereților inimii, cardiomiopatia aritmogenă de ventricul drept și anomaliile  congenitale de artere coronare. La atleții cu vârsta peste 35 ani, cea mai frecventă cauză de MSC este boala coronariană aterosclerotică. De multe ori, aceste patologii pot fi silențioase din punct de vedere clinic. Aproximativ 30% dintre atleți pot avea simptome cum ar dureri toracice, respirație dificilă, palpitații, scăderea toleranței la efort și scăderea performanței, pre-sincopă și sincopă. Este foarte important să nu ignorați simptomele și să vă adresați medicului atunci când simțiți că ceva nu este în regulă.

Tabel 1. Afecțiuni cardiovasculare asociate cu MSC la atleți

Congenitale/Genetice
Cord structural anormalCord structural normal
Cardiomiopatie hipertroficăSindrom QT lung congenital
Cardiomiopatie aritmogenă de ventricul dreptTahicardie ventriculară polimorfă catecolaminergică
Cardiomiopatie dilatativăSindrom Wolf-Parkinson-White sau alte căi accesorii
Alte cardiomiopatii (Non-compactare de ventricul stâng)Sindrom Brugada
Anomalii congenitale de artere coronareAlte canalopatii
Aortopatii (ex: sindrom Marfan, anevrism/disecție aortă ascendentă) 
Valvulopatii (ex: stenoză aortică congenitală, prolaps de valvă mitrală) 
Dobândite
Cord structural anormalCord structural normal
Boală coronariană ateroscleroticăCommotio cordis
MiocardităSindrom QT lung dobandit(ex: indus medicamentos)
Boala KawasakiIngestia anumitor substanțe (dopaj)

În țara noastră, popularitatea sporturilor de anduranță a crescut în ultimii ani (alergare și ciclism) și nu există nici o modalitate de selecție a participanților la competițiile de amatori, toată lumea se înscrie la concursuri ”pe propria răspundere”, fără un consult medical înainte și fără evaluarea obiectivă a capacității de efort. Se merge pe ideea ”Nu mi se întâmplă tocmai mie!”. De asemenea, din motive financiare, multe cluburi nu iși permit să trimită atleții la un screening cardiac profesionist. Fără controale medicale adecvate, fie că vorbim de sportivi amatori sau profesioniști, aceștia se expun unor riscuri. Studiile epidemiologice au demonstart că apariția MSC la atleți este de 3 ori mai mare decât la populația non-atletică. Cu alte cuvinte, activitatea sportivă, competitivă sau nu, adaugă un risc semnificativ  atleților care au o boală cardiacă ascunsă, nediagnosticată.

Prevenție

În Italia, incidența morții subite la atleți a scăzut semnificativ – de la 3.6/100000/an la 0.4/100000/an – odată cu implementarea protocolului de screening cardiovascular la sportivi în anul l982. Acest protocol a fost preluat și de Societatea Europeană de Cardiologie începând cu anul 2005, precum și de Comitetul Olimpic Internațional. FIFA a inclus în programul de screening ecografia cardiacă, iar din 2006 solicită efectuarea unui test ECG de efort fotbaliștilor care participă la Cupa Mondială.

Este important de reținut că un stil de viață nesănătos, cu alimentație dezechilibrată, consum de tutun și consum excesiv de alcool, nu poate fi compensat prin practicarea unei activități sportive intense. Din contră, poate precipita agravarea bolii coronariene preexistente.

În cazul în care sunteți o persoană sedentară și doriți să începeți practicarea unui sport sau sunteți un ”războinic de  weekend” care participă la curse de alergare, ciclism sau triatlon sau chiar atlet de performanță, este indicat să faceți un examen cardiologic complet (consult, ECG, ecocardiografie și test ECG de efort) mai ales dacă:

  • Aveți în familie rude cu moarte subită înainte de vârsta de 55 ani sau cu boală cardiovasculară (infarct miocardic, accident vascular cerebral)
  • Aveți istoric personal de boală cardiovasculară, hipertensiune arterială sau diabet zaharat
  • Aveți vârsta peste 30-35 ani
  • Aveți simptome precum: dureri sau disconfort în piept în timpul efortului fizic, oboseală disproporționată în comparație cu gradul de efort fizic pe care îl efectuați, stări de leșin sau amețeală în timpul efortului, pierderi ale stării de conștiență, palpitații, accelerarea sau scăderea bruscă a frecvenței cardiace